Din noua grilă de programe a televiziunilor americane, cu siguranţă nu lipsesc serialele. O gamă variată de genuri, de la drame şi comedii, la muzicaluri, sci-fi, horroruri, thrillere, dramedii şi chiar mockumentare. O toamnă bogată în seriale noi; unele bune, altele mai puţin bune, însă câteva de-a dreptul încântătoare. În ultima categorie intră şi Bored to Death, un serial excelent, care m-a captivat în mod deosebit prin stil şi prospeţime, prin combinaţia de comedie şi film noir. Bored to Death e un serial nou-nouţ, creat de Jonathan Ames, fiind produs şi difuzat de HBO. Dintre descrierile sale de pe net, “a noir-rotic comedy” şi “like a Wes Anderson TV show, with a pinch of Kevin Smith” mi s-au părut perfecte.
Bored to Death e un serial american de comedie foarte bine scris şi regizat, cu actori foarte bine aleşi (inclusiv cei cu apariţii episodice), totul armonizându-se cu multă fineţe. E bine conceput, are un ritm delicat, e distractiv, e ciudat, e amuzant, are şi aventură şi romance, e chiar fermecător! Pe parcursul său te laşi cucerit de scenariul inteligent, de replicile subtile, de umorul neconvenţional, de personajele foarte natural şi atent nuanţate de către actorii talentaţi din distribuţie, de locaţii şi decoruri, de micile detalii şi de întreaga atmosferă rezultată.
Despre ce e vorba? Despre un scriitor din Brooklyn, pe nume Jonathan Ames (perfect interpretat de Jason Schwartzman), aflat în pană de inspiraţie. Plictisit, blocat, părăsit de iubita sa pe motiv că bea prea mult vin alb, se decide să activeze ca detectiv particular nelicenţiat. Acest fapt realizându-se ca urmare a pasiunii sale pentru cărţile cu detectivi şi a postării unui anunţ pe craigslist.

Din distribuţie fac parte: Jason Schwartzman (The Darjeeling Limited), Zach Galifianakis (The Hangover), Ted Danson (Cheers), Heather Burns (Miss Congeniality), Olivia Thirlby (Juno).
Audienţele arată cam aşa: 4,1 milioane de telespectatori au vizionat primul episod al serialului. Cei de la HBO sunt foarte mulţumiţi, astfel incât şi-au dat acordul deja pentru producţia celui de al doilea sezon, programat pentru 2010.
Mai jos poate fi ascultată melodia tematică a serialului, melodie compusă şi interpretată special pentru serial de către protagonistul acestuia, Jason Schwartzman:
Iar aici, un making of orientativ, destul de interesant:
O sa-l urmaresc sigur, mai ales din cauza titlului!
)
super tare.! o sa’l caut si eu.. numa ca la ce bine mere netul meu..o sa se descarce pana luna viitoare
)
He he! imi aduc aminte de Jason Schwartzman din I Heart Huckabees “Nobody sits like this rock sits. You rock, rock!”
) cracks me up everytime 
Chiar asteptam ceva ‘fresh’. Thanks and i just hopefully i won’t be Bored to Death!
Ciao!
Deci cum era reteta? Cinism, umor, mistere ce asteapta a fi dezlegate, un casting mai mult decat decent
[...] to Death / Plictisit de moarte – 3.07 (Forget the Herring) • HBO Comedy – 23:00 Jonathan face progrese în [...]