Top filme vizionate în 2017

Bravo! Felicitări mie! Și anul trecut am fost extrem de curajos și de harnic în „cariera” mea de cinefil. Bune, proaste, acasă sau la cinema, în total am vizionat 140 de filme cap-coadă. Printre ele se numară și JFK, pe care am ajuns în sfârșit să-l văd după mulți mulți ani, și care mi s-a părut formidabil. Dar și 13 Assassins, un fantastic de captivant și ambițios film cu samurai. De mult nu am mai fost atât de plăcut surprins de finalul unui film cum mi s-a întâmplat cu Split. Mi-au plăcut ambele filme cu numele Logan în titlu (unul dintre ele e chiar favoritul meu pe 2017). Cel mai romantic și mai emoționant film al anului mi s-a părut The Big Sick. Am îndurat frig într-un cinematograf de stat ca să văd superba continuare a capodoperei SF Blade Runner. Am descoperit pe HBO Go două bijuterii din 2015 – Grandma și The Meddler, genul de filme pe care eu consider că nu ar trebui să ajungi să le vezi din greșeală. Șiiiii am ajuns chiar să-mi placă un musical – al doilea după Singin’ in the Rain! É ceva, nu?

Așadar și prin urmare, am pus de-o listă (subiectivă) cu cele mai bune filme văzute de mine în 2017, filme care merită cel puțin o vizionare. În ordinea numerelor de pe tricou, acestea sunt:

16. Sausage Party (2016)
15. Star Wars: The Last Jedi (2017)
14. Get Out (2017)
13. Logan Lucky (2017)
12. Don’t Think Twice (2016)
11. Billy Lynn’s Long Halftime Walk (2016)
10. Wind River (2017)
9. La La Land (2016)
8. Captain Fantastic (2016)
7. Thor: Ragnarok (2017)
6. Silence (2016)
5. The Big Sick (2017)
4. War for the Planet of the Apes (2017)
3. Split (2016)
2. Dunkirk (2017)
1. Logan (2017)

 

»Top filme vizionate în 2016

»Top filme vizionate în 2015

»Top filme vizionate în 2014

»Top filme vizionate în 2013

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: